Gloria Buzău este noua campioană a seriei a II-a din Liga a III-a. Acest lucru a devenit posibil după ce echipa Viitorul Axintele, liderul sportiv al eşalonului, a fost penalizată cu 9 puncte în urma nerespectării art. 34 din Regulamentul de Organizare al Activităţii Fotbalistice, care prevede obligativitatea a trei grupe de copii şi juniori, respectiv C, D şi E.

Memoriul depus de Olimpia Râmnicu Sărat împotriva ialomiţenilor pe aceeaşi speţă pentru care Gloria Buzău a înaintat prima o sesizare către organele abilitate din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a fost judecat primul, în urmă cu câteva minute dându-se şi decizia finală: penalizarea cu 9 puncte a grupării patronate de fraţii Grigore.

Astfel, Gloria şi Viitorul au ajuns la egalitate de puncte, dar buzoienii ocupă primul loc graţie golului marcat în deplasare la Axintele, în înfrângerea 2 la 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here