bon-fiscal (1)
Prima extragere pentru Loteria bonurilor fiscale, cu premii totale de un milion de lei şi care va avea loc luni, în a doua zi de Paşte, la studioul TV al Loteriei Române. Extragerea urmează să fie transmisă în direct de Televiziunea Română de la ora 11.30, urmând să pună la dispoziţie, gratuit, tuturor posturilor TV interesate semnalul transmisiei în direct.

La această extragere participă bonurile fiscale emise în perioada 2 februarie – 28 martie 2015, iar participarea la loterie nu presupune o înregistrare prealabilă a bonurilor fiscale în nicio bază de date/ website şi nici depunerea acestora înainte de efectuarea extragerii la sediile instituţiilor implicate în organizare. Bonurile rămân la posesorii acestora care, după extragere, vor verifica dacă sunt câştigătoare.

”Loteria Română are exclusiv calitatea de organizator al extragerilor pentru această loterie, iar acestea se vor efectua cu urnele şi bilele pe care Loteria Română le utilizează pentru tragerile loto.
Extragerea va avea loc în prezenţa unei comisii de tragere formată din câte un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi C.N. ”Loteria Română” S.A. iar bilele şi urnele vor fi verificate în prezenţa comisiei înainte de extragere”, precizează ANAF.

Potrivit acesteia, extragerea de luni va avea trei etape: etapa I – se va extrage o bilă reprezentând luna emiterii bonului, etapa II – se va extrage o bilă reprezentând ziua emiterii bonului, etapa III – se vor extrage trei bile reprezentând valoarea bonului.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, al ANAF şi al Loteriei Române, pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Premiile pot fi revendicate începând cu prima zi după extragere, până la data de 13 mai inclusiv, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător emis în perioada 2 februarie – 28 martie, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul. Formularul cererii poate fi obţinut gratuit de la administraţia fiscală la care se depune bonul fiscal sau descărcat de pe site-ul www.mfinante.ro.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine).

La solicitarea titularului bonului fiscal, unitatea teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală unde a fost depus originalul bonului fiscal câştigător eliberează o copie care poartă menţiunea ”conform cu originalul”.

Plata câştigurilor se face de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, după verificarea autenticităţii bonurilor fiscale depuse pentru revendicarea premiilor, de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

În cazul în care nu există câştigători, fondul de premiere se reportează pentru extragerea următoare.

Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, de Sărbători.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here