asfaltare-drumuri1De mai bine de doi ani de zile municipalitatea a anuntat, cu surle si trambite, un proiect are prevedea asfaltarea a peste 60 de strazi din oras printr-un program BERD. Insa proiectul s-a amanat de la an la an. Deci nici anul acesta nu exista sanse prea mari pentru ca proiectul sa fie demarat pentru ca până în prezent niciun constructor nu s-a înscris la licitaţie, ca să-şi asume contractul. Potrivit primarului Constantin Boscodeala, pe constructori îi sperie obligaţia ca timp de nouă ani să asigure mentenanţa drumurilor.„În situaţia în care finanţarea există nu s-a prezentat nimeni la licitaţie pentru că era scoasă la licitaţie proiectare, execuţie şi mentenanţă. Cred că această mentenanţă a speriat constructorii şi pentru că nu au venit la licitaţie Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare s-a implicat în mod serios şi a trimis în România chiar pe şeful de sector din Londra şi am avut o întâlnire cu constructori invitaţi de ei pentru a garanta acest tip de licitaţie”, a declarat primarul Constantin Boşcodeală.

Lucrarea va fi scoasă din nou la licitaţie, la începutul lunii aprilie, şi va dura cel puţin 90 de zile. În cazul în care lucrarea va fi adjudecată, va urma o perioadă de şase luni de proiectare şi abia apoi vor începe lucrările cel mai devreme în toamna anului 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here