Începând de luni, medicii buzoieni intră în grevă japoneză, alăturându-se acțiunii care va începe săptămâna viitoare în majoritatea spitalelor din țară.

„După discuțiile purtate recent cu Ministerul Sănătății nu s-a ajuns la niciun rezultat și, de aceea, s-a declanșat prima etapă, respectiv greva de tip ja­ponez, apoi, în funcție de cum vor evolua lucrurile, vom decide mai departe”, se precizează într-un comunicat de presă al Sindicatului Independent al Medicilor Buzău, structură sindicală afiliată la Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România (CFSMR) care se alătură protestului național inițiat de aceasta, cu susținerea Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa”.

Solicitările medicilor se referă la aplicarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitară în sănătate, în sensul reîncadrării personalului având ca valoare de referință salariul minim brut pe economie de 1.250 lei, acordarea tuturor sporurilor, calculate la salariul efectiv, sporul de condiții deosebite de muncă, sporul de doctorat etc. De asemenea, medicii cer respectarea normei și a timpului de muncă, de repaus pentru toate categoriile de personal din sănătate, prin reducerea până la eliminare a deficitului de personal, care a determinat la o normă de muncă efectivă mare, timp de repaus și de refacere mai redus decât cel de muncă. Alte revendicări ale medicilor sunt asigurarea în regim gratuit și prioritar a serviciilor medicale acordate personalului din sănătate, precum și creșterea valorii de decontare pentru serviciile medicale din spitale, ambulator și medicina de familie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here