vaciNemulţumiţi de faptul că Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) nu a efectuat plăţile aferente activităţilor derulate de veterinari în perioada octombrie 2013 – aprilie 2014, medicilor veterinari din Buzău au acţionat în instanţă autoritatea pentru a o determina să achite plăţile restante.
Între timp, toate cabinetele veterinare care au contract cu statul vor continua să-şi deruleze activităţile conform prevederilor contractuale.
„Cel puţin veterinarii din Braşov şi Buzău nu au fost plătiţi pentru acţiunile derulate în perioada octombrie – decembrie a anului trecut şi nici pentru cele din acest an. Pentru lunile ianuarie – aprilie a.c. niciun veterinar nu a fost plătit, deşi deconturile au fost înaintate ANSVSA. Sperăm că vor plăti”, a spus Ilie Tîlpeanu, preşedintele Federaţiei Patronale a Medicilor Veterinari (FPMV).
Autoritatea a anunţat săptămâna trecută că a demarat campania de vaccinare împotriva antraxului, campania având loc o dată pe an, înainte ca bovinele, caprinele, ovinele şi cabalinele să fie scoase la păşunat.
„Vaccinarea este gratuită pentru proprietarii de animale, costul acestei acţiuni este suportat de la bugetul de stat, în cadrul Programului Strategic (Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor maximale aferente acestora).
Antraxul este o boală mortală în majoritatea cazurilor, de la animalele bolnave neputându-se valorifica nimic dată fiind rezistenţa deosebită a sporilor şi transmisibilitatea lor la om, prin manipularea cadavrelor sau a produselor provenite de la acestea.
Acţiunea îşi propune să prevină îmbolnăvirea cu antrax a animalelor, în mod special a celor din mediul rural, dar şi a oamenilor.
„ANSVSA reaminteşte proprietarilor de animale din aceste specii despre obligaţia legală pe care o au de  a permite accesul medicilor veterinari  în gospodării pentru a vaccina animalele”, informa autoritatea.
Bugetul ANSVSA aferent Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale şi al celor transmisibile de la animale la om a fost redus anul trecut de la 200 – 220 mil. lei la aproximativ 174 mil. lei.
Anul trecut, Programul de supraveghere, prevenire şi eradicare a bolilor animalelor care pot fi transmise la om a fost întrerupt, din lipsă de fonduri, în luna iunie, după numai trei luni de derulare, ceea ce a dus la derularea mult îngreunată a acestuia.
În România ar trebui vaccinate aproximativ 4,1 milioane de animale, cu un cost aproximativ de 23,4 mil. lei. Nevaccinarea animalelor ar putea avea drept consecinţă blocarea comerţului cu animale vii pe o durată de 30 de zile în cazul apariţiei bolii, crescând riscul apariţiei bolii la om. În acest program este prevăzută şi inspecţia animalelor şi a celor aproximativ 1,14 milioane de exploataţii nonprofesionale, acţiune ale cărei costuri se ridică la 22,8 mil. lei.
De asemenea, nerecoltarea probelor de sânge pentru pesta porcină clasică va face ca România să nu poată garanta lipsa bolii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here