IMG 9425

Podul de la Lopătari a fost redat circulației, sâmbătă seară, acestea fiind, de altfel, și asigurările pe care le-a primit președintele Consiliului Județean Buzău, Marian Cristinel Bîgiu, aflat la fața locului pentru a vedea stadiul lucrărilor.

”Podul a fost dat în folosință. Mă bucură acest fapt, pentru că am reușit să ne mobilizăm și să ajutăm cele 1.400 de persoane din cele două sate izolate. Am fost și sâmbătă la Lopătari, și am văzut că lucrările mergeau bine. Am demonstrat, încă o dată, că dacă ne mobilizăm reușim să rezolvăm lucrurile rapid și eficient”, a declarat, duminică, președintele Consiliului Județean, Cristi Bîgiu.

Podul de la Lopătari a fost distrus de viitură în noaptea de miercuri spre joi, eveniment în urma căruia 1.400 de persoane din satele Terca și Ploștina au fost izolate.

”Viitura a fost cea care a cauzat ruperea malului, dar un factor determinant a fost și mizeria strânsă de ape și buștenii căzuți în albia râului sau antrenați de șuvoaie”, a mai spus Cristi Bîgiu.

Președintele Consiliului Județean a mai precizat că pentru 1-2 zile vor fi menținute restricții de tonaj, pentru a permite pământului să se taseze.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here