sorintanaseAgenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a şase aleși locali (trei primari, doi consilieri locali și un viceprimar), ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003. Printre ei şi primarul comunei Săgeata, Sorin Tănase.
Reprezentanţii ANI spun că
Sorin Tănase se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 19 iunie 2012, întrucât deține, simultan cu funcția de primar, și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul TĂNASE P. SORIN PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003. Cu alte cuvinte, primarul comunei Săgeata se află în incompatibilitate încă de la preluarea mandatului, din vara lui 2012. Alesul local nu a putut renunţa la PFA-ul pe care l-a înfiinţat înainte de a deveni primar întrucât ar fi beneficiat de o finanţare nerambursabilă pe care ar fi fost obligat să o restituie dacă ar fi închis PFA-ul respectiv.

De notat că verdictul de incompatibilitate nu este încă definitiv şi, cel mai probabil, alesul local va uza de calea de atac în justiţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here