dn101UPDATE: DN 10 Buzău-Braşov este închis circulaţiei pentru toate vehiculele, la km 88 (Baraj Siriu). Circulaţia este deviată pe ruta Cislău – Vălenii de Munte.
Șoferii care au ales DN 10 pentru a ajunge la Brașov au fost direcționați aseară către DN 1 A, prin Cislău-Valenii de Munte-Cheia-Brașov.  Alții au ales ruta prin Ploiești. Circulaţia pe Drumul Naţional 10 care face legătura între Buzău şi Braşov s-a desfăşurat ieri cu mare dificultate în zona Siriu din cauza unor alunecări masive de teren. Șoseaua a fost blocată de bolovani căzuţi de pe versanţi şi chiar cantităţi mari de pământ şi vegetaţie. Drumarii au acționat duminică, pe tot parcursul zilei pentru îndepărtarea aluviunilor, drumul care face legătura cu Covasna și cu Brașovul fiind impracticabil între kilometrii 80+900 și 81+150. Pentru eliberarea drumului de cantitățile mari de pământ și piatră de pe carosabil dar și pentru evitarea unor accidente, circulația a fost oprită duminică seară, de la orele 20.00 și până luni dimineață, la ora 7.00. Zona Siriu este cunoscută drept una în care au loc frecvent astfel de fenomene. Ploile din ultima perioadă au reactivat alunecările de teren din zonă.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here