Proiecte majore implementate, anul acesta, de autoritățile din comuna Vadu Pașii. După demararea lucrărilor de asfaltare, primarul din Vadu Paşii spune că locuitorii comunei vor mai beneficia încă un proiect major, respectiv o reţea de gaze naturale, care va putea fi construită după asocierea cu comuna Săgeata. ,,În iarna anului 2019, vom avea deja gospodării care se vor încălzi cu gaze. Avem un investitor privat, cu capital străin, interesat de acest proiect. Chiar ne-a prezentat zilele trecute documentul prin care a deschis la bancă o linie de finanţare de 10 milioane de euro pentru acest proiect. Noi ne-am asociat cu Săgeata, întrucât conducta Transgaz la care ne vom înţepa trece prin satul Beilic, din comuna Săgeata. În asociere va intra şi Consiliul Judeţean, care şi-a dat acordul să tragem conducta pe marginea drumului judeţean”, spune Gheorghe Firon, primarul comunei Vadu Paşii.

Preţul documentaţiei pentru proiect  va fi suportat, în cote egale, de administraţiile locale din Vadu Paşii şi Săgeata, câte 50% din cheltuieli. Primarul Gheorghe Firon spune că Vadu Paşii are câteva atuuri care l-au determinat pe investitorul privat să se orienteze către această comună, printre care numărul mare de locuitori şi potenţialul de expansiune a acesteia, mai ales după finalizarea lucrărilor la noul pod peste râul Buzău, care va lega comuna de municipiu.

asfaltare vadu pasii3 asfaltare vadu pasii6 560x420

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here