calator-batut-crunt-de-soferul-unui-autobuz-pentru-ca-i-a-reprosat-o-frana-video-78033Un tânăr a ajuns la spital, iar alţi trei la poliţie, în urma unei bătăi iscate joi seară, pe un drum comunal din satul Lacurile, comuna Bisoca. Conflictul spontan spontan a izbucnit între un bărbat de 44 de ani şi un tânăr de 23 de ani, ambii din comuna Beceni, pe de o parte, şi trei bărbaţi şi un adolescent cu vârste între 46 şi 17 ani, toţi din comuna Bisoca, de cealaltă parte. În timp ce conduceau două autocamioane pe drumul comunal respectiv, bărbatul şi tânărul din Beceni s-au întâlnit, pe o porţiune de drum îngustat şi în rampă, cu o autoutilitară condusă, din sensul opus, de bărbatul din comuna Bisoca în vârstă de 46 de ani, care era însoţit de ceilalţi trei. Având în vedere configuraţia drumului, conducătorii celor trei autovehicule au oprit şi, pe fondul neînţelegerilor cu privire la prioritatea de trecere, a avut loc un conflict, în urma căruia şoferul în vârstă de 23 de ani şi doi pasageri din autoutilitară au suferit vătămări corporale. Tânărul de 23 de ani a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, iar celelalte persoane au fost conduse la sediul poliţiei, pentru audieri. În cauză s-a întocmit dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here