Primarul-de-la-VernestiIeri a fost lansat “Programul de intervenţii integrate pentru şomeri” , implementat de Consiliul Judeţean şi finanţat cu fonduri europene, în valoare de peste 2 milioane de euro. Proiectul prevede ca 840 de şomeri să se formeze într-o meserie cu căutare pe piaţa muncii. Cursurile vor avea loc la Biblioteca Judeţeană iar la final beneficiarii vor primi câte 600 de lei. La lansarea proiectului au fost prezenti si primari ai mai multor localitati buzoiene care au identificat deja potentialii beneficiari ai acestor cursuri de formare profesionala. „Este vorba despre un proiect pentru someri si pentru persoanele aflate in cautarea unui loc de munca si este binevenit pentru locuitorii din comuna Vernesti, mai ales ca este finantat complet din fonduri europene si din partea Consiliului Judetean. Cu aceasta ocazie ii astept pe toti locuitorii comunei Vernesti aflati in cautarea unui loc de munca la sediul primariei pentru a le da mai multe detalii”, a spus primarul comunei Vernesti, Daniel Nastase.
Toate cele 840 de persoane şcolarizate vor participa în primul rând la un curs de dobândire a competenţelor informatice, pentru care vor primi o diplomă. Pe lângă acestea, persoanele cărora li se adresează proiectul vor mai participa la cursuri de: Introducere şi prelucrare de date, Limba engleză, Dezvoltarea competenţelor antreprenoriale, Asistent relaţii publice, Inspector de resurse umane, Bazele contabilităţii şi Agent comercial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here