pag3Spitalul Județean Buzău se află în mijlocul unui nou scandal. Un bărbat îi acuză pe medici că i-au pierdut braţul amputat. Omul a fost mutilat după ce o maşină scăpată de sub control l-a izbit în plin și i-a smuls brațul drept.

Tragedia s-a petrecut în urma cu aproape două săptămâni, pe DN 10, care face legătura între Buzău și Brașov. Mihai Văduva, electrician de meserie, mergea pe jos către casa unui prieten, când, o mașină care efectua o depășire l-a agățat și i-a desprins efectiv mâna dreaptă de corp. Polițiștii i-au găsit brațul la 19 metri de locul impactului.

Ce a urmat, a fost greu de înţeles pentru el şi familie.

Bărbatul de 43 de ani a fost dus de urgență la Spitalul Județean Buzău. Conștient, acesta a povestit familiei că în ambulanţă a trăit încă un şoc:

Mâna a fost luată de la locul accidentului, pur și simplu i-au pus-o în brațe. S-a trezit în Salvare cu ceva foarte greu în brațe; este șocant să te trezești cu mâna în brațe, a precizat fiica victimei pentru Observator TV.

Electrician de meserie şi cu 3 copii de crescut, omul a sperat până în ultima clipă că braţul îi va fi salvat. La Spitalul Judetean din Buzău, medicii nu i-au mai putut salva braţul bărbatului.

Medicii îi căutau disperați mâna. La spital, îl întrebau pe el unde îi este mâna…Doctorul a apărut după 40 de minute cu mâna într-o ladă”, a mai povestit fiica victimei.

Bărbatul va avea nevoie de mai multe intervenţii costisitoare de chirurgie plastică şi reparatorie pentru protezare. Fără mâna dreaptă, nu-şi va mai face niciodată meseria de electrician din care îşi susţinea familia.

Şoferul care a provocat accidentul avea carnet de mai puţin de un an. Este acuzat acum de vătămare corporală. Spitalul judeţean din Buzău anchetează cum a fost tratat bărbatul, deşi oficial familia nu a depus plângere. 

„Pacientul de cum a fost adus la UpU a fost stabil, constient, a fost evaluat clinic si a primit ingrijiri medicale. Ulterior barbatul in varsta de 42 de ani, a fost internat pe sectia de Ortopedie a SJUBZ in vederea efectuarii hemostazei definitive si plastia bontului. 
Medicul de garda din Upu a luat legatura prin sistemul de telemedicina cu mai multe spitale din capitala pentru ca pacientul sa fie transportat la un spital, dar medicii au refuzat transferul invocand faptul ca nu au la dispozitie o echipa de reimplantare. Pana la urma pacientul a fost trasportat la Spitalul Universitar din Capitala. Vom face a analiza a acestui caz medical si in urma verificarilor va vom comunica rezultatul”, se arată într-un punct de vedere emis de Spitalul Județean Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here