spitalProiectul ”Reabilitarea/modernizarea Spitalului Județean de Urgență Buzău” a fost aprobat pentru a fi finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013.
Valoarea proiectului se ridică la 9,2 milioane de lei, contribuția Consiliului Județean Buzău fiind de 2% din valoare.
”Buzoienii au nevoie de acest proiect. Știm cu toții că este nevoie de reabilitarea Spitalului Județean Buzău, iar acesta este unul dintre proiectele care vizează cea mai importantă unitate spitalicească din județ. Tot în acest an vreau să începem și reabilitarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe. Toate aceste lucrări vin în continuarea celor care au vizat refacerea Ambulatoriului de Specialitate și a secției de chirurgie pediatrică”, a declarat Cristi Bîgiu, președintele Consiliului Județean Buzău.
Reabilitarea Spitalului Județean Buzău se va termina la sfârșitul anului 2015 și presupune izolarea termică a unității, schimbarea instalației de încălzire, precum și refacerea și dotarea clădirii centralei termice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here