incendiuUn bărbat în vârstă de 76 de ani, din satul Răteşti, comuna Berca, a murit în această dimineaţă, carbonizat în propria locuinţă, după ce casa a fost mistuită de un incendiu. În jurul orei 5, soţia bărbatului, care, aflată în casă, a simţit miros de fum şi a ieşit afară pentru a cere ajutor. Focul s-a extins însă cu repeziciune şi bărbatul de 60 de ani nu s-a mai putut salva. La sosirea pompierilor, incendiul era generalizată iar tavanul se prăbuşise peste victimă. Primii care au acţionat în zonă au fost angajaţii Serviciului Privat de Pompieri de la Schela Berca, însă nu au mai putut face nimic pentru salvarea victimei. Pompierii militari ajunşi la faţa locului la primele ore ale dimineţii au reuşit lichidarea incendiului, după care au îndepărtat acoperişul, pentru a putea scoate cadavrul bărbatului dintre dărâmături. Poliţiştii şi pompierii continuă cercetările pentru a afla cauza exactă a incendiului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here