cinemaCentrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău continuă seria proiecţiilor de filme în aer liber, în amfiteatrul din Parcul Tineretului. În această seară, de la ora 21.00, va rula filmul „Ursul“, în regia lui Dan Chişu, iar mâine seară, de la aceeaşi oră, producţia „Câinele japonez“, în regia lui Tudor Cristian Jurgiu.

„Ursul“ este un road-movie plasat în România anilor ’90, având coloana sonoră semnată de celebrul Goran Bregovic. Filmul prezintă povestea noului director al Circului de Stat care încearcă să rezolve problemele financiare ale instituţiei prin vânzarea singurului urs – bătrân şi pe moarte – unui vânător german. Însă, mânaţi de pasiunea pentru meserie şi de dragostea pentru urs, artiştii circului se împotrivesc directorului şi îl urmăresc pe acesta până în locul unde urma să aibă loc tranzacţia. Din distribuţia filmului fac parte actori români de renume, precum Şerban Pavlu, Mihai Constantin, Magda Catone, Claudiu Bleonţ şi Gabriel Spahiu. Cel de al doilea film, „Câinele japonez“, programat pentru mâine seară, vorbeşte despre bătrânul Costache Moldu (Victor Rebengiuc) care şi-a pierdut soţia, casa şi agoniseala de-o viaţă, în urma unei inundaţii. Întoarcerea neaşteptată a fiului său, Ticu (Şerban Pavlu), din Japonia, alături de soţie şi băiat, îi va pune pe amândoi în situaţia în care trebuie să reînveţe să comunice, să redevină o familie. Costache învaţă să devină un bunic adevărat pentru nepotul lui de 7 ani, iar Ticu repară greşelile trecutului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here