caniculaMeteorologii trag un semnal de alarmă: canicula se va instala în România în prima parte a acestei săptămâni. Chiar şi 37 de grade vor fi temperaturile care se vor înregistra frecvent, mai ales în zonele de câmpie. Ca să trecem cu bine peste această perioadă, specialiştii ne recomandă să respectăm câteva reguli. Temperaturile la nivelul asfaltului încins depăşesc chiar şi 50 de grade, ceea ce devine o acţiune periculoasă pentru mulţi orăşeni. Medicii spun că există risc de arsuri solare, arsuri ale pielii şi de insolaţie.
Totodata, mai pot apărea tetania latentă, spasmofilie, lipsa de calciu şi magneziu. Ca astfel de probleme să fie evitate, medicii ne cer să respectăm un set minim de reguli. Să se evite orele 11-17, să ne protejăm capul cu o pălărie sau basma, să purtăm îmbrăcăminte de culoare deschisă, din bumbac de preferinţă.
Să nu consumăm în perioada asta călduroasă carne, pentru că organismul metabolizeaza mai greu. Specialiştii recomandă limitarea utilizării aparatelor electrocasnice şi a luminilor artificiale şi să nu fie folosite ventilatoarele dacă temperatura exterioară a depăşit 32 grade. În schimb, aparatul de aer condiţionat este bine să fie fixat pe o temperatură cu cel mult 5 grade sub cea ambientală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here