Problema acestei perioade pentru autoritățile din sănătate pare să nu fie neapărat cazurile de coronavirus, ci faptul că sunt în imposibilitatea de a asigura internarea pentru toți cei diagnosticați pozitiv. Dacă numărul confirmărilor de COVID se menține la un nivel scăzut, cifra buzoienilor nevoiți să stea acasă din cauza lipsei locurilor de internare este tot de ordinul zecilor. 

La nivelul județului Buzău, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 9 cazuri noi de coronavirus și un deces. 

„Astăzi, 21 septembrie 2020, situația epidemiologică la nivelul județului Buzău se prezintă astfel:

  • Număr persoane confirmate pozitiv Covid-19 de la începutul pandemiei: 2650;
  • Număr persoane vindecate Covid-19 de la începutul pandemiei: 2278;
  • Numărul total de decese Covid-19 de la începutul pandemiei: 96;
  • Număr persoane în carantină la domiciliu: 222;
  • Număr persoane aflate în izolare la domiciliu: 142.
  • Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în județul Buzău au mai fost confirmate 9 cazuri noi de persoane infectate cu SARS CoV-2 ( 1 pacient a fost testat și diagnosticat într-un laborator privat de analize și 1 pacient a fost diagnosticat într-o unitate sanitară din alt județ).
  • Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 22 și 82 de ani.
  • Ancheta epidemiologică este în desfășurare.
  • Întrucât la acest moment, în județul Buzău, toate paturile destinate internării acestei categorii de pacienți sunt ocupate, un numar de 55 de persoane confirmate pozitiv, asimptomatice sau cu simptomatologie ușoară, se află în izolare la domiciliu.
  • A fost înregistrat un deces în rândul pacienților confirmați COVID-19:
  • DECES NR. 96: pacient în vârstă de 86 de ani se prezintă la UPU a Spitalului Județean de Urgență Buzău cu simptomatologie respiratorie severă. Este confirmat cu SARS CoV-2 și transferat pe secția ATI. Evoluția este nefavorabilă sub tratament, iar pe fondul comorbidităților asociate survine decesul. Comorbidități: fibrilație atrială, insuficiență cardiacă, tromboflebita antebraț stâng, colostoma.” , se menționează în comunicatul de presă al Prefecturii Buzău. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here