Poliţiştii rutieri au acţionat pe drumurile judeţene 203D, 220 şi 203K pentru depistarea şi sancţionarea bicicliştilor, căruţaşilor şi conducătorilor de mopede şi motociclete care nu respectă regulile de circulaţie. Au fost constatate 13 abateri comise de către aceste categorii de participanţi la trafic, împotriva cărora a fost luată măsura sancţionării cu puncte-amendă. Ca urmare a neregulilor comise în trafic în ultimele 24 de ore, au mai fost sancţionaţi 251 de conducători auto şi 63 de pietoni, unul dintre pietoni – un tânăr de 19 ani, din comuna Costeşti – fiind depistat la timp de o patrulă a Secţiei 5 de poliţie rurală Costeşti, în timp ce se deplasa pe DN2 E85, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii l-au testat cu aparatul „Drager” şi au stabilit că avea 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii rutieri au acţionat pentru combaterea excesului de viteză şi au constatat 150 de situaţii în care fost depăşită limita maximă a vitezei admisă în localităţi, dar şi în afara localităţilor. Pe lângă punctele-amendă ce le-au fost aplicate, împotriva a trei vitezomani a fost luată şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării, pentru o perioadă de 90 de zile. A fost vorba despre un craiovean de 22 de ani şi un bărbat de 47 de ani, care şi-au condus maşinile cu 101 km/h, respectiv 114 km/h pe DN2 E85, în localitatea Oreavu şi despre un cetăţean spaniol în vârstă de 48 de ani, al cărui autovehicul a fost înregistrat cu 110 km/h pe acelaşi drum european, dar în localitatea Costeşti. Alţi şapte şoferi au rămas „pietoni” în ziua de 5 iunie a.c., după ce nu au respectat semnificaţia culorii roşii a semaforului electric, regulile privind prioritatea, indicaţiile poliţiştilor rutieri ori s-au urcat băuţi la volan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.