Guvernul a avizat introducerea timbrului de mediu care va înlocui actuala taxă auto. Noul sistem de taxare va fi introdus din 15 martie, până atunci Guvernul urmând să definitiveze şi normele de aplicare. De asemenea, a fost aprobat şi ecotichetul pentru maşinile electrice. Astfel că, din 15 martie, persoanele care vor cumpăra un autoturism electric vor primi, la momentul achiziţionării, un ecotichet în valoare de 12.000 lei. Noua formulă de calcul conduce la o creştere în medie de circa 10 la sută a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cuprinsă între 60 la sută şi 90 la sută pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro. Suma de plată va scădea cu 60 la sută pentru Euro 2, cu 80 la sută pentru Euro 1 şi cu 90 la sută pentru non-euro. Cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2, cu tehnologii mai învechite, va fi totuşi mai mic decât cel actual, mergându-se pe ideea că aceste maşini au o durată scurtă de funcţionare şi, deci, vor polua pentru un interval mai mic.
Taxa va rămâne la aceleaşi cote pentru maşini Euro 5, în timp ce pentru Euro 6, maşini hibride şi electrice, nu va fi plătit nimic. Totodată, ordonanţa stabileşte un cuantum diferit pentru maşinile cu motoare pe benzină şi pentru cele cu motorină, având în vedere că emisiile poluante din pulberi sunt mult mai mari în cazul motorinei. Noul timbru de mediu va fi calculat în principal în funcţie de emisia de CO2, luat în calcul în întregime pentru timbru faţă de 30 la sută în legea în vigoare, înscrisă în cartea de identitate a maşinii sau documentele de omologare.