
Întrebat cum se vede după momentul adevărului , adică data de 9 decembrie liderul democrat liberal crede că va fi mult mai liniştit pentru că simţul datoriei bine făcute dă şi senzaţia de linişte. ” Mult mai liniştit. Pentru mine, întotdeauna a existat o zi după. Eu mi-am făcut datoria ca parlamentar şi am încercat tot timpul să onorez acest oraş, şi asta voi face şi în această campanie„.
Şeful PD-L Buzău spune că fiecare om îşi trasează o linie care îl conduce în viaţă. În funcţie de acel standard este bine să nu cobori chiar dacă viaţa te împinge în situaţii de tot felul. ” Există o vorbă de care cu toţii ne lovim. Pentru un om este foarte important unde îşi fixează linia, cât de jos îşi fixează linia şi obiectivele, pentru că sunt oameni care îşi fixează o linie sub care nu pot să coboare. Nici eu nu am să cobor pentru voturi, sub linia pe care mi-am fixat-o „.
Cezar Preda, care îşi finalizează al doilea mandat de deputat afirmă că până acum, ca parlamentar care a reprezentat Buzăul în forul legislativ al ţării, şi-a făcut datoria cu onoare.
” Sunt un om care cred că am făcut tot ce am putut până la vârsta asta, o să fac în continuare dacă mă votează lumea, dar după mine 10 decembrie este o zi ca oricare alta. Dacă lumea vrea să continui să fiu deputat e în regulă, 4 ani mă au, dacă lumea spune că nu mă mai vrea deputat, îmi văd de treaba mea fără probleme. Tot Cezar Preda din Buzău sunt, şi dacă sunt deputat, şi dacă nu sunt deputat. Nu am frisoanele unei schimbări, pentru că eu cred că o să ies deputat pentru că am încredere în buzoieni. Eu mi-am făcut treaba şi i-am onorat cât am putut„.