Ştirile care au prezentat în ultima perioadă cazuri ale unor persoane care încercau să-şi vândă organele pe internet contra unor sume de bani,dar şi cele care fac referire la tranzacţii pe holurile clinicilor îi revoltă pe transplantaţii din Buzău. Medicul Crina Ştefănescu – preşedintele Asociaţiei trnasplantaţilor de ficat din România a contactat Jurnalul de Buzău pentru a-şi manifesta în nume propriu dar şi al colegilor din asociaţie, revolta faţă de mediatizarea acestor cazuri care: ” aruncă o lumină proastă asupra gestului de donare de organe, a pacienţilor care aşteaptă pe liste lungi, a medicilor şi implicit a clinicilor unde se fac astfel de acte medicale”. Donarea de organe, spune medicul Ştefănescu este şansa noastră la viaţă, discutând în termeni de tranzacţii financiare despre un astfel de act este ca şi cum ai tranzacţiona dreptul la viaţă al cuiva aflat în mare dificultate. ” Că sunt anunţuri pe diverse site-uri, asta nu neagă nimeni,dar de aici şi până la a pune o umbră de îndoială asupra corectitudinii celor care prin operaţia de transplant ne ajută, este nedrept şi incorect”, adaugă preşedintele ATFR.