Trenurile care au circulat zilele trecute, pe relaţia Galaţi-Bucureşti, au avut întârzieri de circa 30 de minute şi asta din pricina restricţiilor de viteză impuse de autorităţi în perioada caniculară. Şi astăzi lucrurile vor sta la fel. Cum temperaturile înregistrate în localităţile avertizate cu Cod Galben de caniculă au ajuns ieri şi alaltăieri la nivelul solului la peste 40 de grade Celsius, în toate aceste zone autorităţile au impus restricţii de viteză.

“În perioadele caniculare, personalul de întreţinere a căii ferate efectuează revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară (însoţiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină etc.) iar, în timpul zilei se reduce viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă cu 20-30 km/h pe durate bine determinate, astfel încât circulaţia trenurilor să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă”, se arată într-un comunicat al CFR SA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.