
Tribunalul Buzau va judeca la sfarsitul acestei saptamani procesul in care 21 de vamesi de la Biroul Vamal Otopeni sunt acuzati de luare de mita si primire de foloase necuvenite.
Directia Nationala Anticoruptie a trimis in judecata in decembrie 2007, 21 de lucratori din cadrul Biroului Vamal Otopeni acuzati ca ar fi primit mita peste 80.000 lei. Cei 21 de inculpati sunt acuzati ca ar fi savarsit in perioada decembrie 2005-septembrie 2006 peste 8.000 de fapte de coruptie-luare de mita si foloase necuvenite, pentru care ar fi primit suma de 81.470 lei. Anchetatorii au stabilit ca in cadrul Biroului Vamal Otopeni, darea si luarea de mita devenise un obicei cotidian. Pentru banii primiti, vamesii efectuau controale mai rapide si treceau cu vederea eventualele nereguli din actele ce insoteau marfa. Pe parcursul anchetei, s-a constatat ca desi la Biroul Vamal Otopeni isi desfasurau activitatea 54 de firme de comisionariat vamal, doar angajatii a doua dintre acestea ofereau bani in mod frecvent persoanelor puse sub acuzare. Asupra conturilor bancare ale angajatilor vamali s-a dispus poprirea pana la finalizarea procesului care are termen in data de 18 februarie 2011.
Ciprian STERIAN