Astăzi, în jurul orei 00.10, jandarmii buzoieni au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de faptul că doi turisti, care faceau parte dintr-un grup de 20 de persoane, s-au ratacit in zona Penteleu.
Concret, grupul a plecat din zona stației meteo situată pe varful Penteleu înspre pensiunea Varlaam, iar dupa aproximativ 2 ore de mers pe traseul montan și-au dat seama că au uitat un aparat foto în zona statiei meteo, context în care doi barbati din grup, de 40 de ani, respectiv de 25 de ani s-au întors pentru a-l recupera.
Cele doua persoane plecate pe traseu nu au mai ajuns la pensiune, nu s-a putut lua legatura cu ei telefonic, motiv pentru care, după circa 3 ore de la momentul despărțirii de grup a fost efectuat apelul 112.

Echipa de jandarmi montani din cadrul postului Nehoiu s-a operaționalizat în jurul orei 01.00, începând căutarea celor două persoane, cu sprijinul altor doi membri ai grupului de turiști.
Cele 2 persoane au fost gasite de jandarmi în jurul orei 05.00, la aproximativ 9 km de localitatea Varlaam, în zona ,,Cernatu”, aceștia rătăcindu-se pe drumul de întoarcere către pensiune, la o răscruce de drumuri deviind de la traseul marcat.
În acest moment persoanele se afla la pensiunea Varlaam, fara probleme medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.