Medicul psihiatru Maria Cristache care cunoaşte patologia doctorului Mâncu, agresorul colegei sale Monica Ştefan, spune că nu s-ar fi ajuns în situaţia ca acest medic cu grave probleme psihice, să profeseze dacă colegii de la cabinetele de medicina muncii şi-ar fi făcut datoria.
” Miercurea trecută medicul GM a trecut pe la cabinet şi mi-a solicitat un medicament pentru anxietate. Eu ştiam de problemele pe care acesta le are de la mama sa, care îmi este pacientă dar şi de la surorile mamei care sunt medici, una dintre ele, la o firmă de medicamente pe profil psihiatric. El suferă de o tulburare de personalitate de tip polimorf care poate duce la fapte extreme sub discernământ diminuat„.
Cum a fost însă posibil ca acest medic să poată profesa pe secţia de urgenţe care este foarte solicitantă?
Toate răspunsurile primite atât de la conducerea spitalului judeţean cât şi de la colegiul medicilor, au fost fără echivoc:” el are o declaraţie de apt medical pe ce a însemnat autorizaţia de liberă practică „,spune managerul SJU Marius Anastasiu.
De cealaltă parte şeful Colegiului Medicilor, medicul Ion Japie afirmă că nu au existat la dosarul medical al acestuia documente din care să reiasă că medicul George Mâncu: ” ar avea afecţiuni de vreo natură a-i interzice dreptul al practică medicală”.
Fără a încerca să pună un diagnostic asupra situaţiei create în urma incidentului de sâmbătă din amera de gardă a UPU, medicul psihiatru Maria Cristache este de părere că: ” pe medicina muncii lucrurile se fac superficial, lucrează fără teste, impardonabil, aceste controale la angajare trebuie sa se faca ca lumea nu de complezenţă„