
Cheltuielile din unitățile de primiri urgențe se află sub lupa secretarului de stat Raed Arafat. Mai exact, potrivit oficialului, Ministerul Săînătății nu va mai deconta plata utilităților din aceste secții și de asemenea nu va mai plăti factura pentru firmele care asigură paza acestor unități. Arafat le-a transmis directorilor DSP-urilor , managerilor de spitale dar și șefilor de Unități de primiri urgențe că vor fi decontate cu bani publici doar serviciile și analizele făcute pacienților care vin în aceste secții.
Ministerul Sănătăţii va stabili un cadru unitar privind cheltuielile cu materiale sanitare, medicamente şi servicii în unităţile de primiri urgenţe şi va monitoriza situaţia acestora, pentru o gestionare corectă şi transparentă a fondurilor publice.
Oficialul MS a atenţionat reprezentanţii spitalelor şi ai autorităţilor locale sanitare asupra modului în care se fac decontările în cadrul UPU.
Raed ARAFAT a cerut ca facturile trimise la minister pentru decontare să fie clare şi să evidenţieze serviciile şi analizele efectuate numai în departamentele UPU ale spitalelor. Secretarul de stat în MS a explicat care dintre cheltuieli vor fi considerate eligibile şi care nu.
„De exemplu, nu vom mai accepta ca, din banii pentru UPU, să fie decontate plăţile pentru utilităţi sau serviciile de pază, acestea fiind datoria spitalelor în întregime. Fondurile alocate unităţilor de primiri urgenţe trebuie utilizate exclusiv pentru deservirea pacienţilor trataţi în aceste secţii”,a spus Raed ARAFAT, în timpul întâlnirii.
De asemenea, s-a atras atenţia asupra decontărilor pentru reactivi şi analize medicale, controalele efectuate anul trecut evidenţiind situaţii neclare cu privire la unele situaţii.