Nereguli grave în ultima perioadă a mandatului a lui Victor Mocanu, în fruntea Consiliului Județean, descoperite de Camera de Conturi Buzău. În sinteza documentului care prezintă toate abaterile ce s-au constat de-a lungul controlului dispus la Consiliul Județean se spune că în instituția patronată la acea vreme de Victor Mocanu : “ s-au efectuat înregistrări contabile eronate, care au avut drept consecinţă denaturarea datelor raportate prin situaţiile financiare încheiate la finele anului 2011 cu o valoare estimată de 131 mii lei.”
Ce li se impută mai exact celor aflați în acea period la cârma județului este că nu au fost stabilite proceduri de control pentru protejarea entităţii împotriva fraudelor, pierderilor, neregularităţilor şi erorilor în vederea administrării fondurilor publice în mod economic, eficient şi eficace.
De departe, una dintre cele mai flagrante deturnări de bani publici s-a constatat la Maternitatea din strada Victoriei. : “ pentru obiectivul de investiţii Construire Maternitate – Secţie exterioară a Spitalului Judeţean Buzău, entitatea a acceptat la plată şi a decontat nelegal constructorului situaţii de lucrări în care au fost înscrise lucrări neexecutate, precum şi materiale care nu s-au regăsit pe teren montate, fapt ce a condus la plăţi nelegale din bugetul entităţii în valoare de 51 mii lei. În timpul auditului s-a recuperat de la executantul lucrărilor suma încasată necuvenit precum şi foloasele nerealizate de 3 mii lei”
Măsurile transmise Consiliului Județean de Camera de Conturi Buzău , după control vizau : organizarea şi împlementarea sistemului de control managerial, respectiv elaborarea procedurilor operaţionale pe fluxuri, procese şi activităţi, a registrului riscurilor în vederea identificării şi evaluării sistematice a riscurilor pe activităţi, conform cerinţelor ordinului menţionat mai sus.
O altă sracină transmisă ca măsură de conformare cu legislația în vigoare a fost verificarea, pe perioada de prescripţie, a modul de evidenţiere în contabilitate a cheltuielilor pentru întocmirea documentaţiei tehnico-economice aferentă lucrărilor de investiţii de modernizare a drumurilor judeţene, în vederea identificării şi altor situaţii în care acestea au fost înregistrate eronat pe cheltuieli, a ştornarea operaţiunilor respective şi evidenţierea lor în conturile de active fixe. Conducerii Consiliului Județean la data finalizării raportului de control, respectiv lui Victor Mocanu i s-a cerut: ” stabilirea întinderii prejudiciului rezultat din plata nelegală a unor situaţii de plată, în care au fost incluse lucrări nexecutate precum şi materiale nepuse în operă şi dispunerea măsurilor de urmărire şi recuperare a sumelor plătite nelegal, precum şi a dobânzilor aferente. Extinderea verificărilor şi asupra celorlalte situaţii de lucrări/facturi, decontate de entitate pentru obiectivele de investiţii realizate sau aflate în curs de execuţie, din punct de vedere al exactităţii şi realităţii datelor înscrise în documentele respective, pe întreaga perioadă de prescripţie”