Vineri, 13 septembrie, în intervalul orar 15.00-19.00, poliţiştii de la Serviciul Rutier au organizat o ac’iune amplă de depistare a șoferilor care încalcă viteza legală.
,,Au fost utilizate aparate radar, dispuse inclusiv în sistem „cascadă” pentru depistarea şoferilor care nu respectă regimul legal de viteză pe acest tronson important de drum. Prin activităţile desfăşurate, poliţiştii au urmărit reducerea numărului şi a consecinţelor accidentelor rutiere pe DN2E85.
Numai în intervalul orar menționat, pe segmentul de drum ce tranzitează județul Buzău, au fost aplicate 129 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 92 conducătorilor auto care au depăşit viteza maximă admisă în localităţi sau în afara localităţilor, împotriva a 9 dintre aceştia fiind luată şi măsura reţinerii permiselor, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.
În cadrul activităţilor desfăşurate, printre șoferii care au rămas fără permis se numără doi bărbați, de 25, respectiv 52 de ani. Tânărul a fost depistat în timp ce conducea mașina cu 182 km/h în afara localității Poșta Câlnău, iar celălalt a fost oprit și sancționat de polițiștii rutieri pentru comportament agresiv la volan.
Poliţiştii rutieri vor continua astfel de acţiuni, întrucât viteza rămâne printre principalele cauze ale accidentelor grave de circulaţie, înregistrate în judeţul Buzău.
În perioada ianuarie – august a.c., în județul Buzău, pe DN2 E85, s-au produs 11 accidente rutiere cu repercusiuni grave, în urma cărora 10 persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 4 au suferit vătămări corporale grave.
NU VĂ LĂSAŢI CONDUŞI DE VITEZĂ! – VIAŢA ARE PRIORITATE!
Viteza excesivă sau neadaptată condiţiilor de drum continuă să rămână una dintre principalele cauze ale accidentelor de circulaţie cu urmări deosebit de grave.”, au transmis reprezenanții IPJ Buzău.