Asociația Pro Infrastructură, care monitorizează lucrările de anvergură din infrastructura din România, a publicat o filmare realizată pe șantierul autostrăzii Ploiești – Buzău, lotul 2 Mizil – Stâlpu, unde s-au efectuat cele mai multe lucrări din toate tronsoanele atacate de constructori.

„Imaginile sunt surprinse de Cristi, unul din piloții noștri parteneri, pe întreg traseul lotului 2 al A7 Ploiești-Buzău. Hartă interactivă: .

Contractul pe cei 28,35 kilometri dintre Mizil și Spătaru a fost semnat cu asocierea româno-bulgară Coni-Trace în 07.06.2022 pe suma de 1,25 miliarde lei fără TVA, având o perioadă de execuție de 20 de luni. Lotul este banal: relief ca-n palmă și doar structuri mici.

După 4 luni și jumătate de la emiterea ordinului de începere, 11.08.2022, stadiul fizic a ajuns la aproximativ 8%. Cei doi constructori nu impresionează, dar nici nu se mișcă rău, având în vedere că bulgarii sunt la primul șantier la noi în țară iar românii au făcut până acum doar drumuri de interes secundar.

2023 este decisiv pentru acest tronson. Dacă antreprenorii vor accelera puternic în primăvară și vor menține o mobilizare foarte bună tot anul, atunci iarna viitoare îi va prinde cu mult asfalt așternut și vor putea să-și respecte termenul contractual de finalizare, aprilie 2024, sau îl vor decala puțin: vara 2024.

Dacă vor merge din inerție iar CNAIR se va complace ridicând din umeri, așa cum a făcut-o pe prea multe proiecte, atunci vom conduce pe această secțiune din A7 abia spre sfârșitul lui 2024.” , au precizat reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.