Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat că de la sfârşitul săptămânii va pătrunde în ţară o masă de aer rece de origine polară, în weekend înregistrându-se valori între -13 şi – 18 grade Celsius. 

„De la sfârşitul acestei săptămâni, o masă de aer rece de origine polară va pătrunde în ţara noastră, determinând scăderea semnificativă a valorilor termice, atât a celor maxime, cât şi a celor minime, astfel că vremea va deveni deosebit de rece. Pe parcursul nopţilor, dacă la început în partea de nord a Moldovei şi în estul Transilvaniei vom vorbi de ger, de lunea viitoare vom vorbi de ger în special în jumătatea de nord a ţării, apoi în zilele imediat următoare gerul se instalează şi în restul zonelor”, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, meteorologul de serviciu al ANM, Oana Catrina.

În afară de temperaturi scăzute, la sfârşitul săptămânii revin ninsorile în cea mai mare parte a ţării.

Potrivit ANM, în intervalul 26 februarie – 1 martie vremea va fi deosebit de rece, dimineţile şi nopţile vor fi geroase şi va ninge temporat în majoritatea regiunilor ţării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here