harta-anmANM a emis o avertizare de cod galben de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul 03 mai, ora 22:00 – 05 mai, ora 09:00, pentru judeţe din centrul, sud-vestul şi nordul ţării. În intervalul menţionat vor fi averse ce vor avea caracter torenţial, frecvente decărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat căderi de grindină, îndeosebi în sud-vestul ţării şi în zonele de deal şi de munte. Avertizarea cod galben vizează 22 de judeţe: Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Alba, Timiş, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Dolj. Cantităţile de apă vor depăşi local 20. ..25 l/mp si izolat 50 l/mp, în noaptea de sâmbătă spre duminică în Banat, Oltenia şi nord-vestul Munteniei, iar în cursul zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni şi în sud-vestul Transilvaniei, nordul Munteniei, precum şi în zona Munţilor Apuseni şi local a Carpaţilor Orientali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here