În intervalul 12 iunie, ora 23 – 13 iunie, ora 23, județul Buzău se află sub Cod Galben de vijelii, ploi torențiale și grindină. Potrivit avertizării emisă de Administrației Naționale de Meteorologie, începând din a doua parte a nopţii de miercuri spre joi şi până la ora 23 a zilei de joi, 13 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, precum şi în sudul şi estul Transilvaniei. În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în a doua parte a zilei de joi şi la începutul nopţii. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 50 l/mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here