Meningita virală, prezentă în mai multe judeţe din ţară loveşte şi la Buzău. Doi elevi, unul elev la Şcoala generală nr. 6, celălalt la Liceul Pedagogic, fraţi, au fost diagnosticaţi cu meningită virală.

Ambii copii, o fată de 14 ani şi fratele ei de 16 ani, au fost internaţi în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Buzău, săptămîna trecută cînd prezentau febră, dureri de cap şi vărsături. Ieri, după tratament, starea lor s-a îmbunătăţit, dar vor rămâne spitalizaţi cel puţin încă 7 zile.

Autorităţile de sănătate publică transmit că nu sînt necesare măsuri suplimentare pentru a fi prevenită contaminarea în colectivitate. Sînt suficiente măsurile de igienă curente, cu condiţia să fie corect aplicate.

De asemenea, specialiştii DSP cer ca sălile de curs şi grupurile sanitare să fie aerisite, iar elevilor să li se spună să folosească batiste de unică folosinţă cînd strănută sau tuşesc şi să se spele cît mai des pe mîini cu apă şi săpun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.