Distrigaz Sud Reţele aduce următoarele precizări privind sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale în mai multe localități din județul Buzău :

Pentru realizarea unor lucrări de investiții asupra sistemului de transport al gazelor naturale aparținând companiei OMV Petrom, va fi sistată alimentarea cu gaze naturale a clienților din localitățile Berca, Valea Nucului, Pleșcoi, Pleșești, Joseni, Rătești, Mănăstirea Rătești, Sătuc, Sărata Monteoru, Pâclele din județul Buzău, în data de 5 iunie, în intervalul orar 07:00- 22:00.

În urma sistării alimentării cu gaze naturale vor fi afectaţi aproximativ 3.400 de clienţi casnici şi non-casnici din zona respectivă.

În acest interval, pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, rugăm clienţii să verifice că aparatele de consum sunt închise, inclusiv aparatele automatizate şi cele cu flacără de veghe.

În momentul în care se va face realimentarea cu gaz, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.

Ne cerem scuze pentru inconvenienţele create clienţilor noştri pentru situația creată.

Distrigaz Sud Reţele este o filială a ENGIE Romania, înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de distribuţie de cea de comercializare. Activitatea principală a societăţii este reprezentată de distribuţia gazelor naturale. Distrigaz Sud Reţele deserveşte 19 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o reţea de distribuţie de aproximativ 19.000 km. Judeţele deservite de către companie sunt : Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Constanța, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Valcea, Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.