Încă o lovitură pentru DNA! Un alt dosar greu al DNA se închide pentru că, așa cum s-a întâmplat și în cazul Microsoft, faptele s-au prescris. Este vorba despre cazul privatizării Intreprinderii de Piese Radio Baneasa (IPRS), în care protagonist este Omar Hayssam, implicat și în cazul răpirii jurnaliștilor români din Irak, dar și în alte dosare.

Potrivit Realitatea TV, cea care s-a ocupat de dosarul privatizării IPRS Băneasa a fost procurorul Moraru Iorga Mihaela, cea care a instrumentat și dosarul Microsoft.

Dosarul a fost clasat pentru că ”fapta nu există”

”Termenul de prescriere era 2019. Dosarul s-a clasat pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală. A intervenit decizia Curţii Constituţionale şi pe acele fapte din privatizare nu există corespondent al încălcării atribuţiilor de serviciu în lege”, a explicat, pentru Mediafax, procurorul Mihaiela Moraru Iorga. Clasarea a fost dispusă de Mihaiela Iorga în luna iunie a anului 2017.

Cum a ajuns IPRS Băneasa pe mâna lui Hayssam

În anii 1960 Uzina Electronica din Bucureşti și a deschis o sucursală în pădurea Băneasa. Noua filială folosea tehnologie de mare precizie pentru a produce piese de radio și semiconductoare. La doi ani de la înființare, în 1963, sucursala devine independentă și primește numele de Intreprinderea de Piese Radio și Semiconductori Băneasa – IPRS.

În 1991, prin hotărâre de Guvern, fabrica a devenit societate pe acțiuni, SC Băneasa SA. Mai avea 5.000 de angajaţi. Ultima modernizare a fost în 1992, când una dintre cele nouă secții de producție a fost reechipată. La zece ani distanță, în 2002, IPRS avea datorii de peste patru milioane de euro.

În 2002, acționarul majoritar, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a decis privatizarea. În doar un an, fabrica își triplase datoriile. În ianuarie 2003, APAPS avea primele negocieri cu singura firmă interesată, ELMEFA, din Olanda, care, în final, va fi respinsă. În septembrie 2003, IPRS a fost vândută firmei Ogharit, controlată de omul de afaceri sirian Omar Hayssam, iar ceilalți investitori au fost respinși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.