Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spune că pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Guvernului s-ar putea afla o hotărâre privind transferarea de la Ministerul Apărării la Ministerul Justiţiei a trei foste unităţi militare, pentru a fi transformate în penitenciar cu regim semideschis.
“Este foarte posibil să se afle pe ordinea de zi o hotărâre de Guvern prin care transferăm de la Ministerul Apărării la Ministerul Justiţiei trei foste unităţi militare pentru a le transforma în penitenciar semideschis”, a declarat ministrul Justiţiei.
El a precizat că cele trei foste unităţi militare se află pe acelaşi amplasament, în localitatea Unguriu, din judeţul Buzău.
În urmă cu două luni, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a vizitat, împreună cu vicepremierul Marcel Ciolacu, amplasamentul pe care se află fostele unităţi militare de la Unguriu.
În 19 octombrie a intrat în vigoare Legea privind recursul compensatoriu, care prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate. În prima zi de la intrarea în vigoare a acestei legi au fost puşi în libertate 529 de deţinuţi, iar în perioada următoare ar putea fi eliberaţi condiţionat, în baza acestei legi, alţi 3.349 de deţinuţi, cei mai mulţi fiind de la Rahova – 250 şi de la Penitenciarul Poarta Albă – 200.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.