În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Buzău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județele Buzău, Giurgiu și Ilfov, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări în legătură modalitatea de eliberare a certificatelor de vaccinare anti Covid-19.

Activitatea vizează un cabinet medical individual (n.r. din Giurgiu), printre persoanele implicate fiind și personal medical din cadrul acestei entități.

Dosarul penal are la bază săvârșirea infracțiunilor de fals informatic și uz de fals.

Polițiștii vor pune în executare 8 mandate de aducere, persoanele cercetate urmând a fi conduse la sediul Poliției, pentru audieri.

Activitățile beneficiază de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La percheziții participă polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Buzău și Giurgiu și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Buzău., anunță Biroul de Presă al IPJ Buzău. 

Surse din rândul anchetatorilor ne-au precizat că, de la Buzău, sunt vizate patru persoane (soț, soție, fiu și noră), care ar fi obținut în fals certificate de vaccinare de la un cabinet medical din Giurgiu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.