0-a28Propunerea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a magistratului George Mărgărit, acuzat că ar fi jucat la poker banii destinaţi unui flagrant şi ar fi luat bani ridicaţi în timpul unor percheziţii, va fi rejudecată în fond de instanţa supremă.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a transmis iniţial cererea de arestare preventivă a lui George Mărgărit Curţii de Apel Bucureşti, iar aceasta a respins propunerea, în 14 noiembrie, lăsându-l liber pe fostul procuror DIICOT.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost contestată de procurorii DNA la instanţa supremă, care a judecat marţi dosarul.

Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a invocat o excepţie a competenţei de judecare a propunerii de arestare preventivă făcută în cazul lui Mărgărit, arătând că nu Curtea de Apel, ci instanţa supremă trebuie să judece în fond şi ulterior în recurs acest dosar.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis excepţia invocată de procuror, au casat decizia Curţii de Apel Bucureşti şi au dispus trimiterea cauzei la Secţia Penală a instanţei supreme, pentru judecarea pe fond a propunerii de arestare preventivă a lui Mărgărit.

„Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală. Casează încheierea atacată şi, în rejudecare, trimite cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, spre competenta soluţionare a propunerii de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Mărgărit George”, se arată în încheierea de şedinţă a ICCJ.

Decizia instanţei supreme este definitivă.

Procurorul George Mărgărit le-a prezentat, marţi, judecătorilor instanţei supreme o adeverinţă medicală din care ar rezulta că se tratează de „boala” jocurilor de noroc. Totodată, Mărgărit le-a spus judecătorilor că din studiile de specialitate ar rezulta că mania jocurilor de noroc este la origine o boală şi nu un viciu.

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit în 14 noiembrie că nu se impune arestarea fostului procuror DIICOT George Mărgărit, în dosarul în care este acuzat că ar fi jucat la poker banii destinaţi unui flagrant şi ar fi luat bani ridicaţi în timpul unor percheziţii.

Procurorul George Mărgărit a fost lăsat în libertate de Curtea de Apel Bucureşti pe motiv că „dependenţa de jocuri duce la pierderea logicii” şi că „o persoană care perseverează timp de cinci-şase ani în jocuri de noroc trebuie mai degrabă ajutată”, a arătat judecătorul Curţii de Apel Bucureşti care a decis cercetarea în libertate a fostului procuror de la DIICOT Buzău.

George Mărgărit este acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, în perioada 2012 – 2013, George Mărgărit, în calitate de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Buzău, învestit cu soluţionarea a două dosare penale, „nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu şi a cauzat o vătămare a intereselor legale ale mai multor persoane, obţinând un avantaj patrimonial, reprezentând sume de bani şi contravaloarea unor bijuterii în cuantum total de 406.753 lei, 6.530 euro, 121 USD şi 30 lire sterline”.

Procurorii anticorupţie spun că Mărgărit nu a dispus punerea sechestrului asupra unor sume de bani şi bijuterii ridicate cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliile persoanelor cercetate în cele două dosare penale. De asemenea, procurorul nu a consemnat pe numele acestora sumele de bani ridicate la percheziţii, bani pe care procurorul i-a cheltuit ulterior.

Cazul procurorului Mărgărit a fost preluat, în 6 noiembrie, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

Presa a prezentat, în 5 noiembrie, informaţii cu privire la o anchetă internă a DIICOT demarată după ce Mărgărit, în perioada în care a lucrat ca procuror la DIICOT Buzău, nu ar fi returnat la timp instituţiei 10.000 de euro folosiţi la un flagrant pentru prinderea unor traficanţi de haşiş.

După finalizarea flagrantului, el ar fi trebuit să restituie banii unităţii de parchet, în termen de 14 zile, însă nu a făcut-o, astfel că superiorii săi au dispus verificări interne, potrivit dezvăluirilor din presă.

În urma verificărilor, conducerea DIICOT ar fi constatat că lipsesc nu doar cei 10.000 de euro de la flagrant, ci o sumă de zece ori mai mare, provenind din banii ridicaţi în cursul altor anchete.

Potrivit şefului DIICOT Buzău, Gheorghe Petroşel, procurorul Mărgărit a depus o cerere la CSM în care solicita ca din 1 noiembrie să nu mai activeze în cadrul acestei structuri, ci să fie mutat la Parchetul Judecătoriei Buzău, unde însă nu s-a prezentat la serviciu.

„Dumnealui, din data de 1 noiembrie 2013 activează efectiv la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău. Practic s-a adresat cu o cerere secţiei pentru procurori a CSM, aceasta în şedinţa din 22 octombrie, i-a fost admisă cererea de încetare a activităţii la Biroul teritorial DIICOT Buzău. Abatere disciplinară nu a avut, iar orice referinţă la un dosar care îl priveşte pe dumnealui, aflat în lucru, nu poate fi dată publicităţii şi nu putem furniza relaţii despre dosarul penal înregistrat la nivelul altei unităţi de parchet pentru că există riscul afectării anchetei penale”, a spus Gheorghe Petroşel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.