După peste 30 de ani vechime în cariera militară, drumul maistrului militar principal Bogdan Barbu, tehnicul pedagog apreciat și respectat de zeci de generații de la școala militară de la Boboc, se îndreaptă spre noi orizonturi.În cadrul unui eveniment organizat la sediul instituției, personalul școli, membri ai familiei și prieteni au participat la festivitatea de trecere în rezervă a celui care și-a dedicat aproape întreaga carieră militară educării și formării maiștrilor militari și subofițerilor pentru Forțele Aeriene.

Șef formație elicoptere în cadrul „Secției mentenanță tehnică, învățământ și sprijin logistic didactic” și instructor în cadrul Catedrei tehnice de aviație a Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, maistrul militar principal Bogdan BARBU a absolvit Școala militară de maiștri de aviație ,,Traian Vuia”, de la Mediaș, în anul 1990, specialitatea militară „aeronave și motoare de aviație”. A fost repartizat la Regimentul 57 Aviație -Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu, în funcția de mecanic de aeronavă, unde și-a desfășurat activitatea până în anul 1999.

„Cariera mea a început atunci când am hotărât să candidez la examenul de admitere susținut la Școala militară de aviație de la Mediaș. În vara lui 1987 am ajuns la Mediaș, în frumosul oraș transilvănean, plin de speranță și de încredere. Am avut parte de o concurență serioasă ( aproximativ 13 candidați pe loc), am susținut examenul de admitere, am fost declarat admis și am optat pentru specialitatea „aeronave si motoare de aviație”. Și așa a început perioda celor trei ani de școală militară, departe de casă, cu privațiunile inerente regimului cazon, dar și cu o sumedenie de lucruri frumoase, speciale, spectaculoase chiar. Am început să descopăr frumusețea și complexitatea avioanelor, elicopterelor, motoarelor turboreactoare și turbopropulsoare, dar și noțiunile fundamentale legate de aerodinamică, mecanica zborului, termodinamică, teoria motoarelor, etc. Erau cu adevărat informații noi, frumoase care m-au captivat și care răspundeau nevoilor mele de cunoaștere. Au trecut cei trei ani și, în anul 1990, am absolvit și am ales la repartiție unitatea de aviație de la Mihail Kogălniceanu,Constanța.

Avionul pe care am început să-l exploatez era minunatul, spectaculosul MIG-29…abia intrat în dotarea forțelor noastre aeriene. Eram plin de entuziasm și doream să demonstrez tuturor că sunt demn de încrederea pe care mi-o acordau cei cu experiență. Am intrat într-un colectiv cu oameni minunați și tehnicieni desăvârșiți, de la care am avut foarte multe de învățat și cărora li se datorează parcursul meu ulterior.

Așa a început cariera mea în aviație. Parcă a fost ieri…Nici nu știu când au trecut anii…” sunt gândurile nostalgice ale acestui adevărat profesionist.

După nouă ani de muncă în această unitate operativă, unde a dobândit experiență în exploatarea tehnicii de aviație, maistrul militar principal Bogdan Barbu s-a transferat la Școala Militară de Maiștri de Aviație, de la Mediaș, care a devenit, în anul 2001, Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” (SMMMSFA), aceasta mutându-se în anul 2004, la BOBOC, județul Buzău.

În primăvara anului 2010 a facut parte dintr-o delegație care, timp de o săptămână, a vizitat Baza Aeriană Aviano, din Italia, pentru familiarizarea cu modul de asigurare a mentenanței aeronavei F-16 Fighting Falcon. Pentru această aeronavă aflată deja în dotarea Fortelor Aeriene, în SMMMSFA s-au introdus cursuri ce conțin informații tehnice despre acest tip de avion multirol, pe care îl exploatează deja mulți dintre absolvenții școlii.

Pe lângă studiile militare, din anul 2012 este licențiat în științe juridice și administrative, specializarea „administrație publică” după ce a absolvit Facultatea de Științe Juridice și Administrative din Brașov, în cadrul căreia a urmat și cursurile Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic. Pentru a-și îndeplini visul de a deveni inginer, acesta a finalizat cursurile Universității tehnice „Gheorghe Asachi”, din Iași, specializarea ,,ingineria materialelor” și în prezent este masterand în domeniul ingineriei procesării materialelor.

Pe parcursul întregii cariere acesta a obținut mai multe decorații naționale, dintre care amintim Medalia „Virtutea aeronatică”, Emblema de merit „În serviciul Armatei României” și Semnul onorific „În serviciul patriei pentru 15, 20 și 25 de ani de activitate”. De asemenea, obținerea locului I în cadrul concursului „Omul Anului 2017”, la secțiunea ,,Istorie, cultură și tradiții militare”, a venit în urma nominalizării sale pentru activitatea desfășurată, alături de colegii de catedră, la recondiționarea structurii elicopterului IAR-317 Airfox, o filă importantă a istoriei aviației militare românești. Acest elicopter se află expus la Muzeul Național al Aviației Române și așteaptă cât mai mulți vizitatori care doresc să afle detalii despre această aeronavă inedită.

„Pasiunea pentru formarea de tinere caractere l-a determinat pe maistru militar principal Bogdan Barbu să își manifeste spiritul didactic în continuare, odată cu trecerea în rezervă alegând să fie profesor la Liceul Tehnologic „Dimitrie Filipescu” din Buzău. Suntem convinși că noua ocupație va aduce un plus valoare noii instituții de învățământ în care își va desfășura activitatea didactică.

Îi urăm acestuia multe realizări în viața personală și profesională și cât mai multe promoții de elevi, de data aceasta în mediul civil!” , au transmis reprezentanții SMMMSFA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.