Ieri, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au continuat activităţile pentru reducerea riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare.
Activităţile au vizat respectarea normelor de circulaţie rutieră în general, precum şi a celor privind legalitatea desfăşurării transportului de mărfuri şi persoane.
În cadrul acestor activităţi, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Ghergheasa, a fost depistat la volanul unui microbuz ce efectua transport de persoane, pe drumul judeţean 203 A, în afara aceleeaşi localităţi.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1.27 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Pe numele său, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul conducerii unui autovehicul sub influenţa alcoolului şi continuă cercetările.
Acţiunile poliţiştilor vor continua pentru creşterea siguranţei participanţilor la trafic!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.