Printr-un program derulat de Academia de Ştiinţe Medicale, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău a fost dotat cu un angiograf pentru cercetare și diagnosticare a pacienților cu afecțiuni cardiace ischemice. În această lună, 5 buzoieni, cu vârste cuprinse între 55 și 75 de ani au fost internaţi în spital, în Secţia Cardiologie, cu sindrom coronarian acut (infarct miocardic fără supradenivelare de segment ST, angină instabilă) şi au fost supuşi unor intervenţii coronariene. Acestea s-au dovedit a fi un real succes, pacienții fiind externați în următoarea zi.

Buzoienii care beneficiază de acestea servicii nu vor plăti nimic. Costurile sunt suportate de către Academia de Stiințe Medicale, care asigură toate consumabilele, și de către Spitalul Județean.
,,Avem un minim de 100 de pacienți de făcut pe an. În funcție de asta, de medici și de cazuri trebuie să ne încadrăm într-o sută de pacienți. Acum nu putem spune că facem 20 într-o lună sau 5, ci în funcție de urgență și de pacienții care vin. Cu siguranță vom depăși acest număr de 100. Costurile pe pacient sunt diferite, în funcție de graviatea pacientului. La momentul acesta, trei sferturi din costuri sunt suportate de Academia de Stiințe Medicale, o parte sunt suportate din veniturile spitalului. În continuare, Academia de Stiințe Medicale o să aducă toate consumabilele, sperăm, pentru aceste intervenții, dar împreună cu echipa am decis să facem cât mai repede aceste intervenții să venim în sprijinul pacienților cu afecțiuni acute, grave. O intervenție costă Spitalul Județean per pacient de la 1.000 până la 2.000 de lei, în funcție de câte stenturi se pun. Pe pacient nu-l costă nimic”, a declarat Claudiu Damian, managerul Spitalului Județean Buzău.

Pentru derularea proiectului au fost necesare două etape de achiziții, respectiv aparatul și ulterior consumabilele aferente diagnosticării și intervențiilor care urmau să fie făcute pe pacienți. Echipa care se ocupă de aceste intervenții este formată din dr. Florin Matei, medic cardiolog intervenţionist, dr. Raluca Năstase – medic specialist cardiolog şi şef secţie Cardiologie, dr. Adrian Răducan – medic specialist cardiolog şi dr. Gabriel Nicolai – medic specialist cardiolog (înscris la cursul de Competență Cardiologie Intervențională), aceștia fiind ajutați de către asistenţi medicali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.