10 aprilie devine ”Ziua Sportului Curat”, zi în care se vor desfăşura acţiuni de prevenire şi combatere a dopajului în sport şi de promovare a fairplay-ului, aşa a decis Executivul.

România s-a alăturat statelor care au adoptat Codul Mondial Anti-Doping, au aderat la Convenţia internaţională împotriva dopajului şi care sărbătoresc în fiecare an, pe 10 aprilie, Ziua Sportului Curat.

”Pentru a sărbători această zi, se vor organiza acţiuni de educare, informare şi prevenire a dopajului în sport, adresate îndeosebi tinerilor, cu precădere sportivi şi practicanţi ai sportului recreativ, precum şi personalului din anturajul acestora. Scopul este acela de a avertiza cu privire la pericolele utilizării substanţelor interzise”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Agenţia Naţională Anti-Doping va organiza, pe 10 aprilie, acţiuni de informare şi promovare a valorilor olimpismului, sportului curat şi fairplay-ului.

”Prin Legea 367/2006, România a aderat la prevederile Convenţiei internaţionale împotriva dopajului în sport şi a Codului Mondial Anti-Doping, angajându-se astfel să transpună, la nivel naţional, măsurile legislative în domeniul anti-doping, precum şi politicile anti-doping la nivel mondial. În numele României, Agenţia Naţională Anti-Doping a acceptat la simpozionul INADO-WADA ca şi în ţara noastră ziua de 10 aprilie să devină «Ziua Sportului Curat»”, precizează Guvernul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.