Astăzi, la Spitalul Județean de Urgență Buzău a avut loc încă o prelevare de organe. De această dată, echipa de specialiști a prelevat organe de la o pacientă în vârstă de 62 de ani, care s-a prezentat în stare gravă, în comă, în urmă cu o săptămână, la U.P.U.-SMURD.

În urma investigaţiilor – analize medicale, CT cerebral, care a evidenţiat o hemoragie masivă emisferă stângă – pacienta a fost declarată în moarte cerebrală. Ulterior, pacienta a fost internată în secţia A.T.I., având o evoluţie nefavorabilă.

Având în vedere diagnosticul, s-a luat legătura cu familia, în vederea obţinerii acordului de prelevare de organe şi ţesuturi.Familia şi-a exprimat acordul iar astăzi, două echipe medicale de la Institutul Clinic Fundeni, București, şi Spitalul Colentina, București, au sosit la Buzău pentru prelevarea de organe. Echipa medicală formată din dr. Victor Ioniță, medic primar A.T.I. şi (KDP) în cadrul programului de transplant, dr. Adrian Zoican, medic primar specialitate de urgenţă şi coordonator al programului de transplant (CDT), dr. Ghenadie Porumbac, medic specialist A.T.I. – Spitalul Clinic Fundeni, București, şi dr. Andrei Nica, responsabil banca de ţesut – Spitalul Colentina, București, au realizat prelevarea de organe acestei paciente.S-au prelevat: ficat, rinichi, os, cornee. Toate organele au fost alocate centrelor din Bucureşti.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău mulţumeşte familiei că a conştientizat nevoia de a salva alte vieţi prin acordul pe care l-a dat în vederea prelevării de organe.Managerul spitalului mulţumeşte echipelor medicale pluridisciplinare implicate în această activitate atât de complexă şi sensibilă., anunță Biroul de Presă al Spitalului Județean de Urgență. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.