12 angajaţi ai Gărzii Financiare buzoiene au primit deja preavize. Ei au posibilitatea să opteze pentru 9 posturi de comisari superiori însă vor trebui să suţină examen. Şeful instituţiei buzoiene, comisarul Cristi Voicu spune că examenele se vor desfăşura pe 11 şi 15 iulie. ” Vor fi două probe, una scrisă şi una orală, cea scrisă va fi un test grilă unde se pot obţine maxim 100 de puncte iar pentru a trece la proba orală trebuie să obţină minimum 50. Locul de examinare nu a fost încă stabilit.” Funcţia de comisar şef adjunct de la Comisariatul judeţean Buzău al Gărzii financiare a fost desfiinţat, el fiind ocupat în prezent de comisarul Ion Leu. Acesta va putea să opteze pentru un post de comisar superior sau pentru o funcţie de adjunct în alt judeţ. Comisariatul Gărzii financiare Buzău are în prezent 20 de angajaţi din care vor rămâne 17. Organigrama după care funcţiona instituţia avea 33 de posturi înainte de hotărîrea de reorganizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.