cutremurul din 4 Martie 1977In urma cu 38 de ani, Romania a fost zguduita de cel mai puternic cutremur produs pe teritoriul tarii in perioada postbelica. Cutremurul a avut loc in seara zilei de 4 martie 1977, la ora 21h22min22sec (timp local). Seismul a avut epicentrul in Vrancea, in partea de nord-est a Muntilor Vrancei; conform datelor din Catalogul seismic al Romaniei, publicat de INCDFP, coordonatele geografice ale epicentrului cutremurului sunt 45,77 grade latitudine Nordica si 26,76 grade longitudine Estica. Seismul s-a produs la o adancime de 94 km, fiind un cutremur de tip subcrustal, de mare adancime, cu originea in zona superioara a mantalei terestre, spre deosebire de cutremurele superficiale, de mica adancime, care au originea in crusta terestra (la adancimi mai mici de 60 km).
Seismul cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter a avut efecte devastatoare asupra României, în aproximativ 56 de secunde producând 1.570 de victime, dintre care 1.391 numai în Bucureşti. La nivelul întregii ţări au fost atunci aproximativ 11.300 de răniţi şi circa 35.000 de locuinţe prăbuşite. Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat la Bucureşti, unde peste 33 de clădiri şi blocuri mari s-au prăbuşit.

În cazul unui seism puternic, clădirile cu bulină roşie reprezintă un adevărat pericol public. În Buzău se găsesc 44 de astfel de clădiri. Ceea ce este şi mai grav este că majoritatea se găsesc chiar în centrul oraşului, unde se află zona cea mai circulată. Sute de pietoni trec zilnic pe lângă ele.
Strada Cuza-Vodă este plină de astfel de clădiri. Doar aici se găsesc 18 locuinţe expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de rism seismic. Celelalte zone periculoase sunt: zona Obor, cu nouă locuinţe cu bulină roşie, zona Centru, cu cinci locuinţe, strada Independenţei, cu două şi B-dul N. Bălcescu, de asemenea, cu două. Câte o astfel de clădire găsim în: Micro XIV, Micro V, str. Piaţa Teatrului, str. Col. Buzoianu, str. Griviţei, str. Transilvaniei, str. Parîng şi str. Penteleu.

În eventualitatea producerii unui seism, oamenii trebuie să stea sub pereţii de rezistenţă din locuinţă, să nu folosească scările sau liftul, care sunt cele mai nesigure în timpul unui cutremur şi să aibă o trusă care să conţină apă şi conserve, fluier, lanternă şi medicamente.
Potrivit ghidului cu informaţii şi reguli de comportament în cazul producerii unui cutremur, oamenii trebuie să identifice din timp locurile sigure din locuinţele lor, pentru a se proteja în cazul unui seism şi să aibă pregătită o trusă de supravieţuire, pe care să o ţină la îndemână.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.