bac2012Absolvenţii de liceu susţin, astăzi, cea de-a doua probă scrisă a bacalaureatului, cea la care, an de an, sunt şi cele mai mici note.Este vorba despre proba de matematică sau istorie, în funcţie de profilul absolvit. Un număr de 2.005 dintre cei 3.110 absolvenţi de liceu din judeţul Buzău înscrişi în Bacalaureat 2015 sunt aşteptaţi să se prezinte miercuri la cea de-a doua proba scrisă. Vor fi patru tipuri de subiecte, cu grade diferite de dificultate: matematică – pedagogic, matematică – informatică, matematică – tehnologic şi matematică – ştiinţele naturii. Aceştia vor susţine probele în cele 11 centre de examen, opt în municipiul Buzău, două la Râmnicu Sărat şi unul la Pătârlagele. La Buzău vor funcţiona trei centre de evaluare, unde vor fi corectate lucrările elevilor din Sectorul 6 al municipiului Bucureşti.
Examenul de Bacalaureat începe la ora 9:00, iar candidații au la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele.
Elevii trebuie să fie în sălile de examen de la ora 8 și nu au voie să părăsească centrul de examen decât după minimum o oră.
Absolvenții de liceu vor susține vineri ultimul examen din sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului 2015: proba la alegere a profilului și specializării.
Pe 10 iulie se afişează rezultatele finale de la Bacalaureat 2015.
Examenele pentru a doua sesiune de la BAC încep la jumătatea lunii august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.