Acuzații de fals și uz de fals in Primăria Buzau. Un proiect de hotărâre ce vizează introducerea de probe sportive pentru polițiștii locali a fost modificat după ce consilierii locali și-au dat votul și l-au aprobat.

Proiectul a fost propus de către consilierul Constantin Ionescu și presupune ca polițiștii locali sa fie testați anual din punct de vedere fizic. In cazul in care aceștia nu promovau probele sportive, urmau sa le resustina, însă nimeni nu putea fi concediat dacă nu promova aceste probe sportive. Proiectul a fost supus aprobării consilierilor locali, iar in ședința Consiliului Local Municipal din luna aprilie a fost votat de către consilierii locali.

La scurt timp, polițiștii locali au sesizat consilierului Constantin Ionescu faptul ca proiectul prevede concedierea acestora, lucru infirmat de alesul liberal. Dar după verificarea acestuia, Ionescu a sesizat ca proiectul a fost modificat de persoane din Primărie înainte de a fi trimis către Prefectura pentru a primi avizul de legalitate.

“Am verificat cele spuse de polițiștii locali și am constatat ca proiectul trimis la Prefectura nu este cel propus de mine. Am solicitat Prefecturii și Primăriei Buzau sa-mi dea o situație cu persoana care a făcut schimbările și modificările care au fost făcute. Acum aștept răspuns de la cele doua instituții pentru ca vreau sa știu cum este justificata aceasta modificare. Cu noile amendamente introduse făra stirea și votul consilierilor,  proiectul nici nu este constituțional”, a declarat consilierul local Constantin Ionescu.

Acum alesul local așteaptă răspunsul celor doua instituții și este decis sa sesizeze toate instituțiile competente in cazul in care se va dovedi ca la mijloc este vorba despre un caz de fals și uz de fals.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.