Fostul președinte al Consiliului Județean Cristi Bîgiu și-ar putea afla în azi sentința pe fond în dosarul în care este judecat pentru luare de mită în formă continuată.

Cristi Bîgiu a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de luare de mită în formă continuată, 12 infracţiuni de conflict de interese în formă continuată şi tentativă de spălare a banilor, în timp ce finul său, Florin Mădălin Colgiu, administrator al SC Alexandra SRL, a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de complicitate la luare de mită în formă continuată şi pentru complicitate la tentativa de spălare a banilor. De asemenea, în acelaşi dosar procurorii DNA au trimis-o în judecată și pe Gabriela Camelia Bădică, director în cadrul Asociaţiei pentru Dezvoltare, Inovaţie, Cultură şi Antreprenoriat Călăraşi, pentru dare de mită. În rechizitoriul procurorilor DNA se arăta că, în perioada noiembrie 2013-decembrie 2014, Cristinel Bîgiu a cerut, iar în zilele de 20 decembrie 2013, respectiv 6 decembrie 2014 a primit sumele de 45.000 lei, respectiv 50.000 lei, prin intermediari, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău – funcţie de demnitate publică, respectiv aprobarea atribuirii către firma Asociaţia pentru Dezvoltare, Inovaţie, Cultură şi Antreprenoriat (ADICA) Călăraşi, prin procedură directă, a două contracte, precum şi aprobarea plăţilor aferente, după recepţionarea lucrărilor. Cele două contracte vizau elaborarea primelor două componente ale „Strategiei de dezvoltare durabilă a judeţului Buzău 2014-2020”. Potrivit procurorilor DNA, suma de 45.000 lei a fost dată ca mită de către Gabriela Bădică, sumele de 45.000 lei, respectiv 6.500 lei (o parte din cei 50.000 lei) fiind cerute şi primite de către Colgiu, cunoscând că aceste sume proveneau din săvârşirea infracţiunii de luare de mită în legătură cu îndeplinirea, de către Cristinel Bîgiu, a îndatoririlor de serviciu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău. În 6 decembrie 2014, Bîgiu a încercat, sprijinit de Colgiu, să ascundă o parte din suma primită cu titlu de mită prin plata, în numele SC Sigma Montaj, dar în beneficiul său, a unei rate de leasing pentru un utilaj industrial pe care-l deţinea în fapt. În perioada 20 noiembrie 2012 – 12 noiembrie 2014, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Bîgiu a semnat 12 contracte cu două firme, cu o valoare de peste 7 milioane de lei, în condiţiile în care, începând cu iunie 2011, acesta beneficia, de la cele două firme, de suma de 1.034 euro, plus TVA, lunar, reprezentând contravaloarea chiriei unui utilaj industrial, pe care îl deţinea în fapt. Pe parcursul desfăşurării urmăririi penale, s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra sumei de 11.900 lei, ridicată de la Marian Cristinel Bîgiu. Dosarul, în care Bîgiu este cercetat sub control judiciar, a fost trimis spre judecare la Tribunalul Călăraşi.

În 16 iulie, Cristinel Bîgiu a fost trimis în judecată de DNA pentru infracțiunea de spălare a banilor, alături de fostul ministru al Internelor Cristian David acuzat de luare de mită, dar și de afaceristul buzoian Gheorghe Doloiu, acuzat tot de spălare de bani. Acesta este singurul inculpat din dosar judecat sub control judiciar. De asemenea, Cristinel Bîgiu mai este judecat pentru trafic de influență într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului București, în care inculpat este și fostul șef al RAPPS, Gabriel Surdu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.