Luni, polițiștii buzoieni au fost în stare de alertă, după o sesizare cu privire la răpirea unei adolescente, în vârstă de 16 ani, și a copilului ei, de doar trei luni.

,,Pe 27 martie a.c., în jurul orei 21.20, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Pogoanele, a fost informată de către Centrul Operațional al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, cu privire la o sesizare din care reieşea că o tânără, în vârstă de 16 ani și copilul acesteia, în vârstă de 3 luni, au fost luaţi împotriva voinţei lor, existând posibilitatea de a tranzita judeţul Buzău.

Persoanele ar fi fost luate de la domiciliul mamei tinerei, din municipiul Urziceni, judeţul  Ialomița, de către concubinul minorei, un tânăr de 22 de ani, din Constanţa.

În urma apelului, a fost indicată ca posibilă traiectorie de deplasare ruta Urziceni – Pogoanele – Slobozia – Constanța, iar autoturismul și ocupanții acestuia au fost dați în consemn către întreg dispozitivul aflat în serviciu în județele învecinate.

Totodată, la nivelul judeţului Buzău, a fost constituită de îndată o echipă operativă, care a stabilit, în urma investigaiilor specifice că, în Pogoanele, domiciliază sora tânărului de 22 de ani.

Având în vedere natura sesizării şi în conformitate cu prevederile articolului 38 din Legea 192/2019, poliţiştii au descins la imobil localnicei, unde au depistat cele trei persoane căutate, tânărul de 22 de ani, minora de 16 ani şi copilul în vârstă de 3 luni.

Atât minora, cât şi copilul acesteia, aveau o stare corespunzătoare, fără a exista indicii vizibile ale exercitării de violenţe asupra acestora, iar tânăra a menţionat că plecarea sa de la domiciliul mamei nu a fost un act împotriva propriei voinţe, ci decizia de a se muta cu tatăl copilului.

Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliției oraşului Pogoanele în vederea audierii pentru clarificarea situaţiei sesizate, ulterior fiind preluate de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa pentru continuarea cercetărilor în cadrul dosarului penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal. , a transmis Biroul de Presă al IPJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.