Unul dintre proiectele de tradiție ale Bibliotecii Județene „V. Voiculescu” Buzău, „Ludoteca din grădină”, vine și anul acesta în întâmpinarea celor mai mici buzoieni.

În perioada 3-28 iulie 2023, copiii sunt așteptați în curtea interioară a Muzeului Județean Buzău (pe Bulevardul Nicolae Bălcescu), într-un spațiu atractiv, dotat cu diverse jocuri, jucării, mobilier adecvat și, bineînțeles, cărți pentru cei mici.

„Ludoteca din grădină” e deschisă, gratuit, în fiecare zi de luni până vineri între orele 9.00 – 12.30, perioadă de timp în care pe copii îi așteaptă o paletă largă de activități de vacanță, în compania bibliotecarilor și a voluntarilor, tineri din liceele buzoiene.

Cei mici vor avea astfel ocazia să participe, în siguranță, la activități distractive, menite să le stimuleze creativitatea, vor socializa și vor învăța lucruri noi și interesante.

Este al doilea an consecutiv în care Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău derulează acest proiect alături de Muzeul Județean, într-un spațiu ideal pentru supravegherea copiilor însoțiți de părinți sau bunici.

Important de știut este că toți copiii care participă la „Ludoteca din grădină” vor avea dreptul să viziteze gratuit secțiile Muzeului Județean.

Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” derulează proiectul „Ludoteca din grădină” din 2011.

Comunicat transmis de managerul Bibliotecii Județene „V. Voiculescu” Buzău, Sorin BURLACU

Sursă foto: arhivă facebook Biblioteca Județeană

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.